Cuvinte la final – Diana Margareta Cepleanu

CUVINTE LA FINAL

Atelierul virtual, pe tema copilăriei, în care culorile din plante au fost cercetate şi utilizate, poate fi un început, împreună, pentru o experienţă mai largă, mai aprofundată, individuală, sau nu, a unora dintre noi.
Culorile pe care abea am început să le căutăm ne-au pus în pielea unor exploratori. Noutatea, instabilitatea, asteptările investite, surprizele, au fost începutul, scurtat în cele din urmă de hotărârea de a alege o metodă, o paletă şi un subiect.
Am văzut în atelier foarte multă sensibilitate şi gingăşie – femininul dominant. M-am întrebat cum ar fi lucrat nişte bărbaţi ilustratori cu aceleaşi materiale? Pote cândva voi avea un răspuns.
Un atelier virtual este, pentru mine, cel mai de dorit: spaţiul fiecăruia dintre noi este cât vrem de mare, ne putem mişca oriunde în lume şi fiind în acelaşi timp prezenţi împreună. Iar timpul, durata, termenele, pot fi şi ele schimbate mai uşor. Mai adaug că întâlnirea cu Clubul Ilustratorilor a fost cea mai frumoasă surpriză a acestei veri.
Câteva cuvinte despre fiecare dintr voi aşa cum mi-aţi apărut.

Bianca Haţeganu
Cu un entuziasm ştiintific ( am găsit cuvântul ştiintific chiar în notiţele ei) a început prin a publica multe articole care prezentau plantele şi paletele. Ea a spart gheaţa cu lucrarea cu Un Moş Fantomatic. Fiecare din cele trei lucrări ale ei păstrează ceva din spiritul investigator, au simultan ceva de document, dar şi un răgaz, o lumină sau o culoare care anunţă ceva ce va să se întample. E un aer neliniştitor voit sau nu. Lucrul după fotografie este pus în evidenţă ca în regia unui film. Copilăria nu e nici dulce, nici uşoară, e unul din momentele tari din viata unui om.

Zelmira Szabo
A povesti e a recompune. Lucrările ei tind să fie asemănatoare unor litere iniţiale: o literă – cuvânt , o literă – episod , poate chiar o literă – poveste. Un spirit decorativ şi jucăuş. Se plasează cu familiaritate în tipare culturale. În plus mulţumiri pentru munca de organizator îngrijorat şi inspirat in acelaş timp.

Oana Ispir
4-5 lucrări cu plante ”smotocite”, după cum a spus ea. Experienţa cu plante e încă o aventură, cu nota ei specială în variatele incursiuni tehnice pe care le practică, îmi pare, cu voioşie (colaj peniţă etc). Plantele, ea le-a folosit cu haşuri repezi. Culorile pâlpâie înflăcărate. Pastelul e tehnica în care pigmentul e cel mai pur. Aşa apar şi lucrările Oanei – cu aerul unor pasteluri sălbatice. Copilăria a prins-o într-o călătorie scurtă, fulguraţii dintr-un iureş ce stă acum între amintire, vis, basm.

Iulia Costache
Două cuvinte: poetic şi muzical
Mi-am imaginat cum din suc de cireşe a pus o pată rotundă ca de mărimea unei cireşe şi din ea, ca dintr- un nucleu, a tras conducta unui gât prin care s-au scurs: corpul, mainile, picioarele, pline de gingăşia minuţioasă a unui embrion. Apoi altă cireaşă şi din ea genetat alt personaj, gata născut să fie împreună cu primul şi cu cei ce vor veni, ca notele pe portativ. M-a bucurat şi felul în care preocupările ei din desenele de pe sit -ul personal s-au continuat firesc în atelierul copilariei ilustrate.

Raluca Anghel
Atinge cu freamat. Sensibilitate au toate lucrările ilustratoarelor, la Raluca Anghel îmi pare că este coarda principală. Atingerea hârtiei e privilegiată. La fel şi lumina. „Livada cu rufe” e una din cele mai frumoase lucrări, asta şi pentru că în ea voitul şi întâmplătorul nu pot fi separate.

Iulia Maria Ignat
Dacă la majoritatea ilustratoarelor a primat aventura, încercările, experimentul, mi s-a părut că Iulia a angajat sucurile în proiectele ei. Lucrări elaborate. Sucurile naturale au fost puse, cu firesc, laolaltă cu materialul industrial şi s-au integrat inspirând preţiozitatea desenelor.

Cristina Crisu
Copilăria la ea e legată de fantastic. Iar fantasticul e împins cu un fior pe panta contrastului valoric. A găsit spre folosinţă un suc de bozie foarte închis. Peniţa tăioasă, contrastul valoric aduc o picătură de expresionism. Îmi place în acelaşi timp cum speculează „voinţa” petelor naturale cum le ghiceşte portretul şi intră în basmul lor, acolo unde şi ele intră în basmul ei.

Alexandra Burda
În lucrările ei culoarea e un mediu. Mi-a fost imposibil să decid dacă lumina vine din calitatea culorii, ori din diferenţe de ton. Uitndu-mă pe sit-ul ei, mi s-a părut că ilustraţiile în culori vegetale sunt în contiunuarea seriei de lucrări numită „Jurnal” – desene pe hârtie veche. Şi ilustraţiile copilăriei sunt evocări în lumina amintirii, o anumită lumină, învechită, caldă scazută. Pe firul lucrărilor din „Jurnal” ilustraţiile cu plante au aerul unor amintiri şi mai vechi, desenul e mai difuz, conturul lipseşte, lucrurile se topesc în lumină liric.

Un salut special trimit în primul rând copiilor Zelmirei Szabo, care au mâncat din fructele şi sucurile colorate. În al doilea rând micului papagal galben din laboratorul Cristinei Crişu şi motanului Samson care a dat târcoale culorilor din plante pregătite de Bianca Hateganu şi în cele din urmă chiar şi acelor simple borcănaşe, ceşti, sticluţe, castroae, flacoane, devenite ca prin farmec poetice.