Invitație la ilustrare – Iulia și Smaranda Iordan

Povestea florii curcubeelor

Smaranda Iordan, 5 anisori

Era odată, într-o grădină, un copac. Și copacul avea o căsuță în el. Într-o zi a venit o pasăre și a luat o floare din grădină. Copacul i-a spus:
– Nu e bine ce ai făcut! Acum trebuie să semeni altă floare în loc.
Și pasărea așa a făcut. Copacul tot aștepta să răsară floarea. Când a sosit toamna, copacul s-a întristat văzând că totul se ofilește în jur, dar floarea tot nu a răsărit. Dar, ce să vezi?! Tocmai atunci a răsărit floarea. Pănă a sosit iarna, floarea crescuse așa de mult, că era cea mai mare floare din lume. Dar copacul se temea să nu moară de frig.
Într-o zi a plouat tare de tot. După ce s-a terminat ploaia, deasupra grădinii a apărut un curcubeu foarte foarte frumos. Copacul a întrebat floarea:
– Tu ai făcut curcubeul?
– Da, eu l-am făcut. Pentru că eu sunt floarea curcubeelor și regina tuturor florilor.
Când a venit iarna, pasărea s-a mutat în căsuța din copac și au trăit toți trei fericiți până la adânci bătrâneți.

[Poveste dictată de Smaranda mamei ei la cinci anișori și un pic.]

Iulia Iordan

Iulia a copilărit la țară, acum vreo treizeci de ani, crescută mai mult de bunicii ei. Amintirile pe care le păstrează și acum sunt colorate de ierburile din curtea bunicilor, de câmpurile întinse cât vedea cu ochii, de țărâna de pe drum unde se juca cu ceilalți copii. Una dintre cele mai frumoase amintiri este cea a momentului de dinainte de culcare, când descântecele se împleteau cu cântecul de leagăn, iar laitmotivul era pasărea care purta mintea spre vise. Pe ea, pe pasăre, a cunoscut-o când bunica i-a spus prima dată aceste descântec, pentru noi, cei de acum straniu și dintr-o lume foarte îndepărtată:

“Păsărică albă,
Codalbă,
Pe piatră s-a pus,
Piatra a plesnit în patru.
Să plesnească ochii dăochetorilor
Și dăochetoarelor
Și moroiului
Și moroaielor
Și strigoiului
Și strigoaicelor.
Dac-o fi Luli deocheată de muiere,
să-i plesnească țâțele,
și să cure laptele,
să-i rămâie copilul sărac
să se mire lumea de ea.
Dac-o fi dăocheata de fată mare,
să-i cadă cosița
să rămâie cheală
să se mire lumea de ea…
să nu se mire de Luli că e mândră, că e frumoasă
și drăgăstoasă…
(…)Și pe ea să o lăsați
Curată, luminată
Ca argintu’ strecurat
De Maica Precista lăsată.”

Smaranda Iordan2 5 anisori

Pentru desene, am folosit plante din grădina și cămara noastră:
– portocaliul este dat de zeama de cătină, Hippophaë rhamnoides;
– verdele este rezultatul pisării frunzelor de lămâiță, Melissa Officinalis, și mentă, Mentha longifolia;
– maro-ul este zeamă de frunze de nuc, Juglans regia, la început verde închis, după uscare un maro transparent, foarte plăcut;
– violetul sau albastrul (violet pe hârtie, desenul cu pomișor, sau albastru pe pânză, desenul cu pasăre) provine de la zeama de petale de trandafir purpuriu, Rosa;
Pe alocuri se văd și pete de roșu, provenite de la sucul de roșii sau un violet foarte pal, provenit de la sucul de struguri.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s