Diana Margareta Cepleanu

Parcă sunt imagini dintr-un film documentar cu unghiuri surprinzătoare și un montaj sensibil. Personaje, orașe văzute de sus, dintr-o fereastră de turn, de la nivelul acoperișurilor, a norilor și păsărilor. Privește căutând și descoperind secrete ascunse celor care se uită în lume doar de la parter. Cu unelte secrete și știute numai de ea scoate la suprafață povești ascunse din realitate, între oameni și animale. Ca un regizor-operator care filmează realitatea dar captează magia: personaje, umbre și lumini transcendente.
Încercăm să prezentăm pe scurt autoarea acestor lucrări – Diana Margareta Cepleanu. A absolvit pictura în clasa profesorului Constantin Blendea în 1982 la Universitatea de Arte Bucureşti. Lucrările de ilustrație propriu-zise sunt datate din 2009, când a fost marcată ”pe viață” de lucrările lui Roberto Innocenti. ”A fost de parcă m-aş fi îndrăgostit; timp de mai bine de 3 ani am văzut lumea ca din cărţile lui Innocenti. Sunt îndrăgostită şi de alţi autori contemporani: Hayao Mizayaki, Shaun Tan, Yuko Shimizu, Sonja Danovskina…”
Din 2009 Diana Margareta Cepleanu este premiată la concursuri, expoziții internaționale dedicate ilustrației de carte, lucrările sale fiind publicate în cataloage și anuare de ilustrații.
Înșirăm, fără să menționăm detalii documentare, cele mai importante realizări: Dodgeball – Book Project (Venezia), Stelle nascoste, Galileo e l Universo Lucca Comics & Games, Oltre la linea Fondazione Malagutti onlus Mantova. A fost selecţionată la Mostra degli illustratori la Târgul de carte pentru copii de la Bologna 2010, participă la Oshima International Handmade Picture Book Contest Japonia (Silver Prix 2011 și Ecouragement prize 2012), CJ Picture Book Award (Coreea), Best of the best la Hiii Illustration International Competition (2012), 6th Nami Island International Children’s Book Festival, Coreea (2013 – Ecouragement prize), Key Colours (Hasselt), Expoziţia Internaţională de ilustraţie Aria la Museo Diocesano di Padova, Expoziţia Târgului Internaţional de carte de la Torino (2010), Sharjah Children´s Reading Festival din Emiratele Arabe, Muzeul OSHIMA al cărţii ilustrate din Toyama, expoziții de ilustrații în Padova, Venezia, Siena, Mantova, Husselt.
Aici puteți vizita website-ul artistei: http://cepleanu.ultra-book.com/portfolio-p123446

Lasă un comentariu